Itinerar 4 zile Londra cu masina | ghid complet AVIS
Welcome to Avis
uk

Itinerar pentru 4 zile în Londra cu mașina: ce să vezi și unde să mergi?

Londra este un oraș care te provoacă să alegi. Are palate regale și zgârie-nori din sticlă, muzee clasice și piețe alternative, cartiere elegante și zone creative. Dacă ai doar patru zile la dispoziție, trebuie să-ți organizezi timpul cu atenție. O mașină închiriată îți oferă libertatea de a combina obiectivele din centru cu excursii în afara orașului, fără să depinzi de programele trenurilor sau metrourilor.

 

Dacă ajungi pe un aeroport londonez și vrei să preiei direct mașina, verifică din timp opțiunile disponibile pe pagina dedicată AVIS pentru Marea Britanie. Poți rezerva totul din România, înainte de plecare, și poți prelua autoturismul imediat după aterizare. Astfel, câștigi timp și îți începi vacanța fără pauze inutile.

 

Ghidul de mai jos îți arată cum să structurezi cele patru zile astfel încât să vezi atracțiile emblematice, să descoperi cartiere cu personalitate și să incluzi cel puțin o excursie în afara Londrei. Urmează pașii, adaptează-i la ritmul tău și profită de flexibilitatea pe care ți-o oferă mașina!

Pregătește-te pentru condusul în Londra

Înainte să pornești la drum, clarifică două aspecte importante: regulile de circulație și costurile asociate traficului urban. În Marea Britanie se conduce pe partea stângă, iar volanul este poziționat pe dreapta. Dacă nu ai mai condus astfel, acordă-ți primele 30–60 de minute pentru acomodare, ideal într-o zonă mai puțin aglomerată. Sensurile giratorii se parcurg în sensul acelor de ceasornic, iar vehiculelor care sunt deja în giratoriu au prioritate. Dacă vrei mai multe detalii despre condusul în țările cu circulație pe stânga, găsești informații utile în articolul nostru dedicat acestui subiect.

Londra aplică taxe pentru accesul auto în anumite zone centrale. Congestion Charge se aplică în timpul săptămânii, în intervalul diurn, pentru zona centrală. Valoarea este de aproximativ 18 lire pe zi și se plătește online. ULEZ (Ultra Low Emission Zone) funcționează pe o arie mai extinsă și taxează vehiculele care nu respectă standardele de emisii. Majoritatea mașinilor moderne din flota AVIS respectă aceste standarde, dar verifică la rezervare.

Planifică parcarea înainte să ajungi într-o zonă aglomerată. În Westminster sau Covent Garden, tarifele sunt mai mari decât în zonele periferice. În general, este mai eficient să-ți lași mașina într-o parcare mare, la marginea zonei centrale, și să continui pe jos. 

 

Alege zona potrivită de cazare dacă vei circula cu mașina

Dacă ai la dispoziție un autoturism, evită zonele extrem de aglomerate din centru pentru cazare. Vei plăti mai mult pentru parcare și vei pierde timp în trafic. Kensington și Hammersmith oferă acces rapid către centru și către vestul Londrei. Aici, poți găsi hoteluri de 3 stele la costuri avantajoase pe noapte, în funcție de sezon. Ai acces facil la Hyde Park și la muzeele mari.

Greenwich este o alternativă practică. Zona este mai aerisită, iar parcările sunt mai accesibile. Ajungi în centru în aproximativ 45 de minute cu mașina. Dacă plănuiești excursii spre Windsor sau Oxford, Richmond sau vestul Londrei îți scurtează traseul. Evită să traversezi orașul la orele 8:00–9:30 și 16:30–18:30, când traficul devine dens.

Alege un hotel aproape de o stație de metrou. În zilele dedicate exclusiv centrului, poți lăsa mașina parcată, pentru a te deplasa rapid subteran.

 

Ziua 1 – Descoperă atracțiile iconice

Începe dimineața devreme în zona Westminster. Lasă mașina într-o parcare organizată și alocă 6–8 ore pentru explorare. Vizitează Westminster Abbey, însă încearcă să rezervi biletul online pentru a evita timpii de așteptare. În interior vei descoperi mormintele regilor britanici și colțul poeților, unde sunt comemorați autori celebri.

Apoi, traversează spre Big Ben și Palatul Westminster. Admiră arhitectura gotică și fă o pauză pentru fotografii pe malul Tamisei. Continuă spre Buckingham Palace prin St. James’s Park. Dacă vrei să prinzi schimbarea gărzii, încarcă să ajungi cu 30–40 de minute înainte pentru un loc bun. 

După prânz, mergi spre Trafalgar Square și intră în National Gallery. Aici, poți vedea lucrări semnate Van Gogh, Turner sau Leonardo da Vinci. Încheie ziua pe South Bank. Dacă vrei o panoramă de ansamblu, rezervă un bilet la London Eye. Seara, zona devine animată și ai multe opțiuni pentru cină.

 

Ziua 2 – City of London și Greenwich

Pornește către Tower of London și încearcă să ajungi devreme. Alocă cel puțin 2–3 ore pentru a vedea bijuteriile coroanei și zidurile medievale. Traversează Tower Bridge și, dacă te atrage experiența, urcă pe pasarela din sticlă. Continuă spre St. Paul’s Cathedral. Urcă cele peste 500 de trepte și privește orașul de sus.

După-amiaza, condu către Greenwich. Parcarea este mai simplă decât în centru. Vizitează Observatorul Regal, unde poți sta cu un picior în emisfera estică și unul în cea vestică. Plimbă-te prin Greenwich Park și coboară spre Cutty Sark. Încheie ziua la piața locală, unde găsești mâncare internațională la prețuri accesibile.

 

Ziua 3 – Cartiere cu personalitate

Dimineața mergi în Camden Town. Explorează Camden Market și încearcă preparate rapide din bucătăriile asiatice sau sud-americane. Urcă pe Primrose Hill pentru o panoramă clară asupra orașului, apoi condu spre Notting Hill. Dacă ajungi sâmbăta, Portobello Road Market este cel mai animat.

După-amiaza, îndreaptă-te spre Kensington. Intră la Muzeul de Istorie Naturală sau la Victoria & Albert Museum. Accesul la expozițiile permanente este inclus. Plimbă-te prin Hyde Park și oprește-te lângă Serpentine Lake. Această zi implică deplasări între nord și vest. Cu mașina reduci timpul pierdut schimbând linii de metrou și îți organizezi mai eficient programul.

 

Ziua 4 – Excursia în afara Londrei

Optează pentru Windsor dacă vrei o excursie scurtă. Poți ajunge aici în aproximativ o oră. Rezervă bletele online și verifică programul, deoarece în anumite zile în care au loc evenimente oficiale, accesul publicului poate fi restricționat.

Dacă preferi un oraș universitar, mergi la Oxford. Distanța este de aproximativ 100 km. Lasă mașina într-o parcare Park & Ride și intră în centru cu autobuzul local. Aici, poți vizita Christ Church College.

Pentru o experiență mai amplă, pleacă devreme spre Stonehenge și apoi Bath. Calculează cel puțin 5–6 ore de condus dus-întors și încă 4–5 ore pentru vizite. Alege o singură destinație dacă preferi un ritm relaxat.

 

Alte recomandări pentru o vacanță reușită de 4 zile cu mașina

Dacă preiei mașina îmediat ce aterizezi, asigură-te că ai documentele necesare pentru închirierea unei mașini din aeroport. Astfel, eviți întârzierile și pornești la drum fără stres, mai ales după un zbor.

Organizează-ți traseele pe zone, astfel încât să nu pierzi timp în trafic și să te bucuri de fiecare zi în mod eficient. Londra are multe de oferit, de la cartiere vibrante la atracții istorice, așa că îți prinde bine o structură clară. În același timp, lasă loc pentru spontaneitate. Unele dintre cele mai plăcute momente apar atunci când te abați puțin de la plan.

Alege orele potrivite pentru deplasări, mai ales dimineața devreme sau în afara intervalelor aglomerate. Vei câștiga timp și vei avea o experiență mai relaxată la volan. În plus, caută din timp opțiuni de parcare în zonele pe care vrei să le vizitezi, ca să eviți drumuri inutile. Nu-ți încărca programul prea mult. Patru zile trec rapid, iar o agendă echilibrată îți permite să te bucuri de fiecare oprire fără grabă. Include pauze pentru cafea, plimbări sau mici descoperiri locale.

Planifică-ți următoarea călătorie, rezervă mașina potrivită de la AVIS și construiește-ți propriul itinerar pentru patru zile memorabile în Londra! 

 

 

Întrebări frecvente
Este recomandat să conduci zilnic în centrul Londrei?

Nu neapărat. Pentru zonele foarte aglomerate din centru, este mai eficient să lași mașina într-o parcare sigură și să continui pe jos sau cu metroul. Folosește autoturismul mai ales pentru deplasări între cartiere sau pentru excursii în afara orașului.

 

Câte zile sunt suficiente pentru Londra?

Patru zile îți permit să vezi atracțiile principale, să explorezi câteva cartiere diferite și să faci o excursie de o zi în afara orașului. Dacă vrei să incluzi mai multe muzee sau experiențe culturale, poți extinde șederea la 5–6 zile.

 

Este dificil condusul pe partea stângă?

Majoritatea șoferilor se adaptează rapid, în special dacă aleg o mașină automată. Concentrează-te în primele ore, evită zonele aglomerate la început și respectă indicatoarele rutiere.